Monografie

Credem că satul Bozieni s-a întemeiat pe marginea de vest a moşiei Sârbi, unde la 12 mai 1603 marele spătar Bosiioc[1] cumpăra de la Toader Turcea cu jupâneasa lui, Nastasia, fiica lui Grigore Udrea, „… a şasea parte din Sârbi, pe Başeu, cu 200 taleri…”[2].

Chiar dacă Bosiioc iese din moşia Sârbi la scurt timp, căci la 3 septembrie 1603 Ieremia Movilă întăreşte răscumpărarea ocinii din Sârbi de către Teodosia, jupâneasa lui Grigore Udrea, de la Bocioc vel spătar…[3], se pare că numele acestui Bosiioc s-a păstrat în numele aşezării întemeiate, probabil de la acesta ajungându-se, aici, prin modificări fonetice, de la Bosiioc, la Bosieni şi apoi Bozieni.

Pare puţin probabilă aserţiunea ca satul Bozieni să fie identificat cu „Bojii lui Petru…”, care era întărit de Ilie voievod, la 14 august 1432 lui Isaia[4], fiindcă domeniul întărit acelui boier era la est de moşia Sârbi, moşie pe care sunt menţionate numeroase sate şi selişti. Pe domeniul întărit lui Isaia se aflau, la data menţionată, satele Borolea, Dreslivele, Jevertenii, satul lui Giurgiu, care sunt menţionate ulterior, unele ca selişti în moşia Sârbi. Se pare că Bojii lui Petru a fost un sat pe domeniul întărit lui Isaia, al cărui nume a fost derivat de la abundenţa plantei numite boz (Sambucus ebulus), idee susţinută şi de N. Iorga[5].

Satul Bozieni a avut iniţial caracter boieresc, apoi a trecut în stăpânire răzeşească, pentru o perioadă scurtă, căci tot în prima jumătate a secolului al XVII-lea a ajuns în stăpânirea vornicului Toma Cantacuzino, prin cumpărare, iar la 30 iunie 1668 Velicico Costin, căsătorit cu Catrina, fiica lui Toma Cantacuzino, moşteneşte din averea socrului său 13 sate, între care şi Bozianii pe Başeu[6]. După moartea lui Velicico Costin, moşia şi satul Bozieni ajung în proprietatea personală a voievodului Constantin Mihai Cehan Racoviţă, rudenie cu Toma Cantacuzino, de la care trece, prin danie, în stăpânire mănăstirească[7] şi apoi în stăpânirea Epitropiei spitalului Sf. Spiridon din Iaşi[8].

Se pare că cea mai mare parte din moşia Bozieni a rămas în stăpânire răzeşească, situaţie în care se afla în 1737[9] şi 1782[10]. După această dată, documentele nu ne ajută, dar moşia a trecut, probabil prin cumpărări, în stăpânire boierească, căci în 1816 aga Alexandru Greceanu stăpânea trei părţi din moşia Bozieni, de la ţinutul Dorohoi, ce au cumpărat prin mezat, de la vornicul Necula Stratulat[11] (stăpân în moşia Săveni), pentru ca în 1855[12] şi 1859[13] cea mai mare parte din moşia Bozieni să fie unită cu moşia Săveni, în stăpânirea familiei Negre, având în continuare acelaşi destin cu moşia Săveni, până la marile reforme agrare.

Dacă moşia Bozieni a fost, în cea mai mare parte, contopită cu moşia Săveni, satul Bozieni, fiind în vecinătatea vestică a satului Sârbi, a rămas dependent religios de biserica din acest sat. Cel dintâi locaş de biserică din satul Bozieni s-a construit între anii 1909-1910, cu pereţii din cărămidă arsă, cu lemnul rezultat din demolarea vechii biserici Sf. Neculai din Săveni. La această biserică au slujit preoţii: C. Zamfirescu, de la Parohia Sf. Neculai din Săveni[14], apoi preoţii de la Parohia Sârbi: V. Neculau[15], V. Nichilciuc, Ioan Lojniţă, Aurel Coţovanu (1959-1991), D. Mateciuc (1991-1999), C. Şaramet, din 1999.

Şcoala din satul Bozieni s-a înfiinţat imediat după trecerea vâlvătăilor celui de-al doilea război mondial peste zona noastră, din toamna anului 1945, cu învăţătorul V. Teodorescu, în casa săteanului Ilie Smântână. Din 1946 şcoala funcţionează în casa Mariei (Dumitru) Salciuc, cu învăţătorul P. Călăraşu, căsătorit ulterior cu Didina Huţanu.

În anii 1948-1949 se construieşte localul propriu pentru şcoală, din paiantă, prin strădaniile învăţătorilor Petru şi Didina Călăraşu, prin contribuţia şi munca voluntară a sătenilor, pe terenul donat de Muraru Elena.

Şcoala a funcţionat şi funcţionează numai cu clasele I-IV, având în prezent 28 elevi şi două posturi de învăţători.

După absolvirea clasei a IV-a, elevii urmează clasele V-VIII la şcoala din satul Sârbi.